Daca tot discutam cu fostul meu coleg de banca pe care l-am supotat opt ani de zile , as vrea sa povestesc cateva din numeroasele traznai pe care le-am facut in generala.
Sigur ne amintim de profesoara noastra de engleza din clasa a7a care habar nu aveam cum o cheama , dar i se spunea "yas" deoarece asa pronunta ea"yes" in engleza ,care la Titanic ii spunea Taitunic. Am facut multe tampenii la ora ei , ne bagam in dulap cand facea prezenta , ieseam mentionand ca, am cautat un pix(Marina) , aruncam cu creta in ea , iar dupa ne pedepsea gesticuland o palma (Andrei) , sau ne ameninta ca ne reclama la ministru dupa ce cade guvernul BOC.
Scumpa si iubita noastra profesoara de chimie EUGENIA (fulgere fulgere) care cu ajutorul fortei mintii a reusit sa ne sparga galeata , bine inteles dand vina pe noi ca nu acolo este locul ei. Cu ea era o distractie in lumea chimiei , sau a somnului ! Deoarece numai cand deschidea gura ne lua o trauma cerebrala si lesinai complet. La ea solutiile mov erau rosii , cele albastre erau verzi , si tot felul de greseli de culori datorita daltonismului care il purta cu ea! Ii multumim pentru numeroasele absente datorita nesimtirii noastre mirobolante!
Profesoara de romana din clasa a8a. Ce pot spune , ii multumesc ca m-a dat afara de sute de ori aiurea , ca ma plictisea cu imbecilismul ei , si paralelismul ei fata de limba romana! Ii multumesc ca mi-a scazut degeaba pentru ca nu am scris"caracterizare indirecta" ci ,"din fapte si intamplari" mentionez ca sunt sinonime! Ii multumesc pentru faptu ca m-a facut sa ma mut in partea cealalta de clasa exact dupa momentul"Buna ziua!" Preda si Caramuz despartiti-va!
Imi va fi dor de profesoara de tehnologie dintr-a7a care m-a facut de sute de ori proasta intr-un mod indirect , si a descoperit ca eu si cu Alexandra suntem impreuna ! Multumim , nu suntem lesby, noua ne place baietii . Ce era de invidiat era pasiunea ei uluitoare pentru limba romana de cartier"te mananc , mancaţaşşş" "lasati intai profesoara sa iese"
Profesorul nostru de muzica , care ne-a calauzit pana in clasa a7a, era prietenul nostru. De fiecare data ne lasa sa iesim afara . Ii placea sa ne faca tampiti , si sa dea cu un carnetel in noi. Ii multumim pentru ca am avut numai note de 10 , dar ca habar nu avem ce este cheia sol. Ii "multumim" ENORM ca ne-a lasat pe mana unei babe de 100 de ani , care asculta Mozzard la mic dejun , dejun , si cina , care are o samanta de rasism convins in sange , mentionand faptul ca eu sunt tiganca , panicandu-se cand m-am uitat urat si care incera ca o dea pe brazda cand imi spunea ca , defapt credea ca sunt turcoaica. Aceasta samanta de rasism era prezenta doar la noi la scoala , pentru ca aceasta scumpa doamna preda la o scoala din Palas , unde 90% sunt numai persoane de etnie rroma!
Amintiri in afara orelor. Poate va mai aduceti aminte dragi colegi cand am facut cantina sociala la scoala ,aducand paine, salam, pateu , branza topita , suc si prajituri inainte de ora de sport" ca sa ne simtem bine" sau cand am cumparat gem la extra pret de la copii de gradinita si mancam ca molovenii cu paine.
Bine inteles ca , alaturi de boacane si traznai , au mersi foarte bine si niste perle adresate profesorilor si chiar din clasa intai , invatatoarei. "Cutarica merge cu avionu" "Doamna cum va merge picioru?" sunt multe alte perle , doar ca nu imi amintesc acum chiar tot. Poate vi-l mai aduceti aminte pe dragul nostru coleg Davide , pe care "il manca dansa" la ora de franceza , si a tinut mortis sa mentioneze acest lucru de fata cu profesoara .
Mai stiti cand , la ora lui Yas am intors clasa invers? Mentionand ca avem tabla sparta si asa ni s-a cerut sa mutam clasa.Bine inteles ca nu ne-a mers deoarece administratora a venit si a dat drumu la microfon urland ca disperata sa mutam clasa la loc.
Poate va mai aduceti aminte cand a sosit vremea vaccinurilor , cand toti eram panicati , dar nici unul nu eram ca Tudor , de care asistenta a trebuit sa traga jumatate de ora ca sa ii faca vaccinul . Stim cu totii ce instincte animalice avea Tudor atunci , si ce palme i-a dat asistenta. Nu era singuru speriat de vaccinuri, imi amintesc cum invatatoarea ne scotea pe hol incercand sa ne calmeze.
miercuri, 15 august 2012
miercuri, 18 iulie 2012
De la mici scolari la mari boboci de liceu
Nici nu ne putem inchipuii cat de repede a trecut timpul.Parca mai ieri eram in careul din curtea scolii, asteptand sa ne strige pentru a ne cunoaste invatatoarea. Clasa intai. Ce vremuri.
Acum , fiind boboci de liceu, ne gandim cum era sa fim copii, cum erau vremurile cand , in bancile noastre mari, paream niste furnici emotionate, care invatau tainele matematicii, abecedarului si stiintele naturii. Parca inca imi amintesc cartile in prima zi de scoala. Dar.. timpul a trecut. Acum suntem emotionati datorita noului necunoscut ,LICEUL. Oare va fi la fel? Oare ne vom bucura de anii de liceu asa cum parintii nostri spun ca s-au bucurat ? Ramane de vazut.
Au trecut ani in care ne-am distrat, ne-am certat si ne-am bucurat de copilarie. Nu ne gandeam nici macar o secunda la stresul examenelor pentru a ne califica la un liceu bun, liceul visurilor noastre. Gandul nostru era la jucarii, prieteni si distractie.
Ne-am maturizat , acum ne gandim cum sa ne cladim un viitor atat pentru noi , cat si pentru copii nostri. Am facut primul pas spre cariera dorita, un pas greu , obositor , pe care l-am trecut cu lacrimi in ochi ,si cu dorinta de a ramane mereu copii fara griji si nevoi .
Multi dintr-e noi au plans la ultimul cuvant al profesorilor , in ultima zi petrecuta in scoala generala. Chiar daca am iubit mai mult sau mai putin profesorii, pe multi ne-au macinat cuvintele lor , si le-am multumit prin aplauze si lacrimi scurse. Eu cel putin nu m-am oprit din plans, gandindu-ma ca ma voi despartii de colegii mei , cu care mi-am petrecut cei mai frumosi opt ani de zile. Nu m-am putut obisnui cu ideea ca nu ne mai intalnim la poarta scolii , nu o sa ne mai cerem temele unii de la altii, nu o sa mai radem de glumele si perlele spuse de unii colegi si nu in ultimul rand, nu ma pot obisnui cu ideea ca nu v-om mai fi COLEGI , ci doar amici, amicii unde stiu sigur ca voi avea intotdeauna un umar pe care sa plang , ca voi avea intodeauna o prietena cu care voi vorbi despre orice , fiind sigura ca nu v-a spune nimanui nimic despre discutia noastra , o persoana de incredere.
Si acum scriu cu lacrimi in ochi, si in vin in cap numeroase amintiri alaturi de cei mai buni colegi.
Ca ultim cuvant, doresc sa imi cer scuze pentru persoanele care s-au simtit prost datorita afirmarilor mele ne la locul lor ,pentru persoanele care le-am criticat fara motiv , si pentru cei de care , mai mult sau mai putin , cu mai multa voie sau mai putina, i-am batjocorit. O sa imi fie dor de toti , si sper ca , peste 20 de ani , sa ne intalnim si sa radem impreuna povestind despre nazbatiile din generala.
Acum , fiind boboci de liceu, ne gandim cum era sa fim copii, cum erau vremurile cand , in bancile noastre mari, paream niste furnici emotionate, care invatau tainele matematicii, abecedarului si stiintele naturii. Parca inca imi amintesc cartile in prima zi de scoala. Dar.. timpul a trecut. Acum suntem emotionati datorita noului necunoscut ,LICEUL. Oare va fi la fel? Oare ne vom bucura de anii de liceu asa cum parintii nostri spun ca s-au bucurat ? Ramane de vazut.
Au trecut ani in care ne-am distrat, ne-am certat si ne-am bucurat de copilarie. Nu ne gandeam nici macar o secunda la stresul examenelor pentru a ne califica la un liceu bun, liceul visurilor noastre. Gandul nostru era la jucarii, prieteni si distractie.
Ne-am maturizat , acum ne gandim cum sa ne cladim un viitor atat pentru noi , cat si pentru copii nostri. Am facut primul pas spre cariera dorita, un pas greu , obositor , pe care l-am trecut cu lacrimi in ochi ,si cu dorinta de a ramane mereu copii fara griji si nevoi .
Multi dintr-e noi au plans la ultimul cuvant al profesorilor , in ultima zi petrecuta in scoala generala. Chiar daca am iubit mai mult sau mai putin profesorii, pe multi ne-au macinat cuvintele lor , si le-am multumit prin aplauze si lacrimi scurse. Eu cel putin nu m-am oprit din plans, gandindu-ma ca ma voi despartii de colegii mei , cu care mi-am petrecut cei mai frumosi opt ani de zile. Nu m-am putut obisnui cu ideea ca nu ne mai intalnim la poarta scolii , nu o sa ne mai cerem temele unii de la altii, nu o sa mai radem de glumele si perlele spuse de unii colegi si nu in ultimul rand, nu ma pot obisnui cu ideea ca nu v-om mai fi COLEGI , ci doar amici, amicii unde stiu sigur ca voi avea intotdeauna un umar pe care sa plang , ca voi avea intodeauna o prietena cu care voi vorbi despre orice , fiind sigura ca nu v-a spune nimanui nimic despre discutia noastra , o persoana de incredere.
Si acum scriu cu lacrimi in ochi, si in vin in cap numeroase amintiri alaturi de cei mai buni colegi.
Ca ultim cuvant, doresc sa imi cer scuze pentru persoanele care s-au simtit prost datorita afirmarilor mele ne la locul lor ,pentru persoanele care le-am criticat fara motiv , si pentru cei de care , mai mult sau mai putin , cu mai multa voie sau mai putina, i-am batjocorit. O sa imi fie dor de toti , si sper ca , peste 20 de ani , sa ne intalnim si sa radem impreuna povestind despre nazbatiile din generala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)